Publicitate

Elefant.ro - Premium

Movies Categories

Visitors

free counters

Publicitate

Kuponiada

Parteners: Blue4Seven

duminică, 27 mai 2012

postheadericon Lockout (2012)

Descriere în Română:
Într-un viitor nu foarte îndepărtat, Snow e un bărbat ce a fost acuzat pe nedrept că a făcut spionaj împotriva Statelor Unite ale Americii. Snow e un agent guvernamental foarte bine pregătit, dar care acționează după insticte și reguli proprii, încălcarea ordinelor fiind un fel de specialitate a sa. Șansa lui de a-și recăpăta libertatea apare atunci când Emilie, fiica președintelui american, devine ostatică într-o închisoare spațială, unde deținuții s-au răsculat și au devenit violenți. Închisoarea spațială e cea mai sigură tocmai pentru că nu este pe Pământ și îi ține departe de ceilalți oameni pe cei mai periculoși criminali. Emilie, fiica președintelui, merge în acea închisoare pentru a face niște investigații, dar îi subapreciază pe deținuți și e luată ostatic. Deși Snow reușește să se inflitreze în ”casa de nebuni spațială” și să o salveze pe Emilie din mâinile deținuților dezlănțuiți, aceasta nu vrea să părăsească închisoarea pentru că mai sunt și alți ostatici aflați în pericol, de a căror soartă ea se simte responsabilă.

Description in English:
In the not too distant future, Snow is a man who was falsely accused he did espionage against the United States of America. Snow is a highly trained government agent who, acting as their own instincts and rules, violation of orders as a special kind of it. His chance to regain freedom occurs when Emilie, daughter of U.S. President is a hostage in a prison space, where prisoners rebelled and became violent. Space is the most secure prison just because it is on Earth and keeps them away from other people the most dangerous criminals. Emilie, daughter of the President, go to that prison to make some inquiries, but they underestimate the prisoners and is taken hostage. Although Snow manages to inflitreze the "madhouse" space and save the prisoners from the hands Emilie unleashed, it does not want to leave the prison because there are other hostages in danger, of whose fate she feels responsible.


Descripción en Español:
En un futuro no muy lejano, la nieve es un hombre que fue acusado falsamente que hizo espionaje contra los Estados Unidos de América. La nieve es un agente del gobierno altamente capacitados que, actuando como sus propios instintos y las normas, la violación de las órdenes como un tipo especial de ella. Su oportunidad de recuperar la libertad se produce cuando Emilia, hija del presidente de EE.UU. es un rehén en un espacio en las prisiones, donde los prisioneros se rebelaron y se puso violento. El espacio es la prisión más segura sólo porque es en la Tierra y los mantiene alejado de otras personas de los delincuentes más peligrosos. Emilia, la hija del presidente, vaya a la cárcel que hacer algunas averiguaciones, pero subestiman a los prisioneros y es tomado como rehén. Aunque la nieve se las arregla para inflitreze el "manicomio" el espacio y ahorrar a los presos de las manos desatadas Emilie, que no quiere salir de la cárcel porque hay otros rehenes en peligro, de cuya suerte se siente responsable.


在中国描述
在不太遥远的将来,斯诺是一名被诬告的人,他​​没有对美国的间谍活动。斯诺是一位训练有素的政府的代理人,作为自己的直觉和规则,违反了它作为一种特殊的订单。他重获自由的机会出现时,埃米莉,美国总统的女儿是在监狱空间的人质,囚犯反抗,并成为暴力。空间是最安全的监狱,只是因为它是地球上最危险的罪犯其他人保持他们远离。埃米莉,总统的女儿,做一些调查,监狱,但他们低估了犯人和被劫持为人质。虽然雪管理,以inflitreze“疯人院”的空间,并保存埃米莉释放囚犯的双手,它并不想离开监狱,因为有他们的命运,她感觉负责,其他人质的危险。


हिन्दी में विवरण:
बहुत दूर नहीं भविष्य में, हिम एक आदमी है जो झूठा आरोप लगाया गया था कि वह अमेरिका के संयुक्त राज्य अमेरिका के खिलाफ जासूसी किया है. बर्फ एक सरकारी उच्च प्रशिक्षित एजेंट, जो अपने खुद के फैसलों और नियम, यह एक विशेष प्रकार के रूप में आदेश का उल्लंघन के रूप में अभिनय है. उसकी स्वतंत्रता हासिल करने का मौका होता है जब एमिली, अमेरिकी राष्ट्रपति की बेटी एक जेल अंतरिक्ष में एक बंधक है, जहां कैदियों के विद्रोह और हिंसक बन गया है. अंतरिक्ष सबसे सुरक्षित जेल है बस, क्योंकि यह पृथ्वी पर है और उन्हें अन्य लोगों से सबसे खतरनाक अपराधियों को दूर रखता है. Emilie, राष्ट्रपति की बेटी, कि कुछ पूछताछ करने के लिए जेल जाना है, लेकिन वे कैदियों को बहुत मूल्यवान समझना और बंधक बना लिया है. हालांकि हिमपात "पागलखाना" अंतरिक्ष inflitreze और हाथ एमिली जीत से कैदियों को बचाने के लिए प्रबंधन, यह जेल छोड़ क्योंकि वहाँ खतरे में भाग्य जिसका वह जिम्मेदार लगता है अन्य बंधकों, नहीं चाहता है.

Movie Trailer



Online Movie



Lockout (2012) - Film Online
Lockout (2012) - Online Movie

0 comentarii:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...